Masă rotundă APL Briceni / Briceni LPA roundtable


ENGLISH

Luni, 19 decembrie 2016 echipa Asociației SMIT a fost într-o nouă vizită la Briceni, unde, de această dată, a pus în discuție cu reprezentanții Administrației Publice Locale din raion subiectul reformei de tranziție la tratamentul ambulator în tuberculoză.

Raionul Briceni este unul cu suprafețe mari de terenuri agricole, iar acest fapt influiențează migrația intensă a forțelor de muncă din alte regiuni ale țării. Printre persoanele care muncesc la întreprinderile din raion se întâmplă să existe și persoane din grupul de risc. Din aceste considerente, controlul TB în regiune necesită eforturi consolidate și o atenție sporită.

În luna mai a acestui an, SMIT a desfășurat o masă rotundă cu reprezentanții asistenței medicale primare.  Vezi articolul “Masa rotunda AMP Briceni”

Până în prezent, în comun acord cu Programul Național de Control al Tuberculozei, au fost desfășurate 17 mese rotunde cu Administrația Publică Locală și Asistența Medicală Primară privind tranziţia la tratamentul ambulator în Tuberculoză și rolul acestora în controlul TB.

Această activitate este desfășurată în cadrul programului „Împreună în controlul Tuberculozei”, cu susținerea Centrului pentru Politici și Analize în Sănătate. Sursele sunt alocate de către Fondul Global de Combatere a HIV/SIDA, Tuberculozei și Malariei, prin programul regional EECA (TB-REP). Recipientul principal – Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate, sub-recipient – ANB de TB din RM „SMIT”. Opiniile exprimate nu reflectă neapărat viziunea Fondului Global, recipientului principal sau a altor parteneri.

Briceni LPA rountable

Monday, December 19, SMIT team has been in a new visit in Briceni, where, this time, the reform of transition to outpatient treatment has been discussed with the representatives of Local Public Administration from rayon.

Briceni is a rayon with large areas of agricultural lands, and this influences the intensive labor migration from other regions of Moldova. Thus, TB control in the region requires consolidated efforts and attention, because among the people who work at the enterprises all around the rayon, there could be people from risk groups.

In May this year, SMIT has held a roundtable with the representatives of primary health care from the rayon.

Please find the article “PHC Briceni roundtable”

Association “SMIT” held 17 roundtables of information and awareness with the Local Public Administration and Primary Health Care on transition to outpatient treatment of TB, in agreement with the National TB Control Program.

The activity has been made possible with funding provided by the Global Fund to Fight AIDS, Tuberculosis and Malaria (GF) through the grant TB Regional EECA Project (TB-REP) on Strengthening Health Systems for Effective TB and DR-TB Control. The expressed views do not necessarily reflect the views of the GF, Principle Recipient and other Partners of the TB-REP project.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: