Masă rotundă APL Călărași: „În loc să luptăm cu tuberculoza, luptăm cu oamenii cu TB” / Călărași LPA roundtable: „Instead of fighting TB, we fight people with TB”


ENGLISH

Miercuri, 25 ianuarie 2017, la inițiativa Asociației SMIT, în incinta sălii de ședințe a Consiliului Raional Călărași s-au întrunit reprezentanții autorităților publice locale din raion, unde au abordat subiectul reformei de tranziție la modelele de îngrijire în TB centrate pe pacient, inclusiv prin promovarea tratamentului ambulator.

Pavel Rucșineanu, Președinte al Asociației SMIT: „Noi nu luptăm cu tuberculoza, ci cu oameni, învinuind permanent pacienți, oameni infectați, medici, autorități, și căutând pe cei responsabili de anumite probleme în loc să identificam soluții. Iar soluțiile pot fi identificate prin consolidarea eforturilor noastre, a tuturor membrilor comunității”.

Vasile Timofte, Vicepreședinte al raionului Călărași: „Suntem de aceeași parte a baricadei, iar eforturile noastre trebuie sa meargă în aceeași direcție”.

Până în prezent, în comun acord cu Programul Național de Control al Tuberculozei, au fost desfășurate 20 mese rotunde cu Administrația Publică Locală și Asistența Medicală Primară privind tranziţia la tratamentul ambulator în Tuberculoză și rolul acestora în controlul TB.

Această activitate este desfășurată în cadrul programului „Împreună în controlul Tuberculozei”, cu susținerea Centrului pentru Politici și Analize în Sănătate. Sursele sunt alocate de către Fondul Global de Combatere a HIV/SIDA, Tuberculozei și Malariei, prin programul regional EECA (TB-REP). Recipientul principal – Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate, sub-recipient – ANB de TB din RM „SMIT”. Opiniile exprimate nu reflectă neapărat viziunea Fondului Global, recipientului principal sau a altor parteneri

Calarasi LPA roundtable

Wednesday, January 25, at the initiative of Association SMIT, in the premises of Calarasi Raional Council the local government representatives from the rayon met together to tackle the reform of transition to patient-centered models of care in TB, including promoting outpatient treatment.

Pavel Rucsineanu, President of Association SMIT: “We do not fight TB. We fight people, permanently accusing patients, affected people, doctors or authorities. We’re seeking to find guilty people for certain problems instead of identifying solutions for them. The solutions can be identified by strengthening the efforts of all community members.”

Vasile Timofte, Deputy Chairman of Calarasi Rayonal Council: “We are on the same side of the barricades, and our efforts must flow in the same direction.”

The activity has been made possible with funding provided by the Global Fund to Fight AIDS, Tuberculosis and Malaria (GF) through the grant TB Regional EECA Project (TB-REP) on Strengthening Health Systems for Effective TB and DR-TB Control. The expressed views do not necessarily reflect the views of the GF, Principle Recipient and other Partners of the TB-REP project.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: