Definitivarea grupurilor de risc


Pe data de 16 martie AO ”SMIT” a avut loc o întrevedere cu reprezentanții Asistenței Medicale Primare, Autorităților Publice Locale și Asistenței Sociale din satul Gribova raionul Drochia, cu participarea medicului ftiziopneumolog din raionul Drochia – domnul Vasile Cebotari. În timpul ședinței s-a discutat despre grupurile de risc și serviciile medicale gratuite în diagnosticarea TB.

La Centrul de Sănătate Gribova de la începutul anului 2017 și pînă în luna martie au fost examinați apriximativ 10 % din numărul total de persoane din grupurile cu risc.

S-a menționat de către medicul de familie din Gribova și faptul că, în ultimul timp, a crescut numărul de bolnavi cu TB extrapulmonară.

”De ajutor social beneficiază aproximativ 200 de familii din localiate, care de asemenea trebuie examinați, ca fiind reprezentanții păturilor social-vulnerabile” – a menționat asistentul social din localitate.

S-a decis întocmirea listei persoanelor care urmează să fie examinați la TB.

În agenda zilei asociației ”SMIT” a fost și vizitarea magazinului care prestează servicii pentru procurarea produselor alimentare de către persoanele cu TB în baza tichetelor. În urma discuției administrația magazinului a venit cu solicitarea de a extinde lista produselor accesibile pentru ridicare prin adăugarea fructelor, dulciurilor, detergenților, produselor de igienă personală, etc.

Această activitate este desfășurată în cadrul programului „Grupuri de suport pentru pacienții cu TB din raioanele Florești, Sîngerei și Drochia”, cu susținerea Fundației Soros Moldova. Sursele sunt alocate de către Fondul Global. Opiniile exprimate nu reflectă neapărat viziunea Fondului Global, recipientului principal sau a altor parteneri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: