Nu știam atunci ce mă așteptă, și eram foarte liniștit. Mi-am zis: „Trecem și peste asta”


man standing in field

Cea de-a patra istorie este a lui Oleg (n.r. nume schimbat), diagnosticat cu TB-MDR la doar 21 ani. Oleg este un tânăr plin de viață care ne-a inspirat mult.

Nu aveam somn stabil, lucram nopțile, iar la un moment dat, am început să transpir și să obosesc foarte repede…

Până a mă îmbolnăvi, eram student la Universitatea Tehnică din Moldova, am învățat 2 ani, după care am lăsat studiile și m-am apucat de lucru. M-am angajat într-un restaurant cunoscut din Chișinău, unde am activat aproximativ 1 an. Nu aveam somn stabil, lucram nopțile, iar la un moment dat, am început să transpir și să obosesc foarte repede… Simțeam că ceva nu e bine, dar credeam că e de la munca încărcată de 12-13 ore în picioare și somn insuficient.

M-am trezit într-o dimineață tușind ca un fumător. Am mers la baie să mă spăl și, tușind, am scuipat cu sânge. Primul meu gând a fost să îi sun mamei.  Mama e soră medicală și putea să-mi explice câte ceva despre situație. Am sunat-o și în aceeași zi am luat bilet spre casă. Am mers la Centrul Medicilor de Familie unde am făcut microradiografie.

Când au început să se manifeste simptomele, ne-am gândit cu toții, la cancer… Ne spuneam că nu era cum să fie tuberculoză. Chiar și medicul de familie era sigur că la Chișinău vor anula diagnoza de TB. Au examinat peliculele radiografice din anii trecuți, pentru că ceva nu era bine. Ulterior, au confirmat că e tuberculoză și mi-au dat îndreptare directă la Chișinău.

Nu știam atunci ce mă așteptă… și eram foarte liniștit. Mi-am zis: „Trecem și peste asta”. Și la toți ne era mai ușor că nu e vorba de cancer, totuși, mama cu stresul acela, a trebuit să facă un tratament hipertonic.

Petreceam mult timp singur, iar mie nu îmi place să stau singur…

Am înțeles ce înseamnă această boală abia când am ajuns în spital, la Chișinău. În spital am stat 1 lună și jumătate. Fiind singur în cameră, timp de 2 săptămâni, nu mi-a rămas altceva decât să mă închid în sine. Toată ziua dormeam, mâncam-dormeam, dormeam-mâncam. Pentru mine a fost foarte trist…

Ziua începea la ora 7.00 dimineața, mergeam la baie, apoi afară pentru vreo 5 minute. Pe urmă luam dejunul și apoi medicamentele. În prima perioadă aveam 13-14 pastile, pe care trebuia să le iau dintr-o singură priză. După aceea, aveam o stare fizică de nedescris, dureri de cap, cap greu, mi-era somn, nu înțelegeam ce e cu mine, vederea nu era clară și aveam un vuiet foarte intens în ureche. Pe la 11.00, iarăși mă culcam, pentru că altfel nu puteam suporta starea în care mă aflam, iar dormind, trecea parcă puțin mai ușor. Pe la orele 13.00 mă sculam și luam prânzul, citeam o carte, navigam pe rețele de socializare, mai programam, ascultam muzică – îmi căutam câte ceva de făcut ca să nu mă plictisesc.

Petreceam mult timp singur, iar mie nu îmi place să stau singur… Am realizat atunci multe lucruri, la care, până atunci nici nu mă gândisem… că viața într-adevăr e frumoasă și trebuie trăită… că trebuie de mers mai departe și să-mi realizez visele care le-am avut până atunci.

Am avut un medic foarte bun acolo – dna Olga Leonidovna. Mă susținea moral, zilnic intra și discuta cu mine: „Totul va fi bine, nu ești nici primul și nici ultimul care trece prin asta. Ești tânăr, iar organismul tău se va lupta. ”  Astfel și eu eram sigur că totul va fi bine.

O soră medicală mi-a zis să merg mai repede acasă, că sunt în spital forme diferite de TB și să nu mă molipsesc și eu. După 1,5 luni am revenit și am continuat tratamentul acasă.

După părerea mea, nu trebuia să fiu spitalizat. Poate era nevoie, dar pentru o săptămână, maximum două, dar nu mai mult. Doar două săptămâni ca să fiu sigur că nu supun riscului persoanele apropiate.

Tratamente tradiționale nu am făcut, doar ce mi-a prescris medicul. Mi se spunea că acestea ar putea să înrăutățească și mai mult lucrurile. Mi s-a zis să nu mă supraobosesc și să mă alimentez corect. Cred, totuși, că 18 luni pentru un tratament este prea mult. Medicamentele erau toxice, mi-au dat complicații, incusiv și la ficat. Abia după ce am terminat tratamentul, starea mi s-a normalizat, cât de cât.

Mama a fost cea mai aproape de mine…

Cel mai mult am fost susținut pe perioada tratamentului de părinți, rude și prieteni. Dar mama a fost cea mai aproape de mine. Pentru ea, totul a fost un stres foarte mare. Îi ziceam să manânc mult, chiar să mă îngraș, dar rămâneam la aceleași kilograme. Mama nu atrăgea atenție, zicea că dansez prea mult și cheltui energie))).

Rudele la început au fost șocate… Nu înțelegeau de unde și cum? Le-am explicat singur apoi, de unde și cum poți să te îmbolnăvești… că nimeni nu este ferit sau asigurat… dar ce e mai important, că se tratează.

Relațiile cu prietenii nu s-a schimbat. Mă întrebau de la început despre boală, dar pe urmă, nu au mai vorbit despre asta. M-au ascultat cu toții, au trecut controlul medical. Când au aflat că totul este în regulă, m-am bucurat și mi-am recăpătat curajul. Au manifestat înțelegere de la început și comunicăm ca și înainte. De când am revenit din spital – acasă, vin pe la mine sau ieșim împreună la plimbare. Și la lucru, după ce am plecat, colegii au trecut controlul medical și, din fericire, la fel, nu s-a îmbolnăvit nimeni.

Din personalul medical, apreciez cel mai mult susținerea pe care mi-a oferit-o dna Olga Leonidovna. Chiar și după ce am venit acasă, o telefonam și discutam, sau o vizitam când plecam la Chișinău să repet analizele. Întotdeauna mă întreba cum merge tratamentul, cum mă simt și așa mai departe…

Dacă ești bolnav – nu înseamnă că nu mai exiști! Nu e corect! Trebuie  să mergi înainte!

Pentru cei care sunt acum la început de tratament vreau să le spun să nu se descurajeze, să nu dea mâinile în jos. Să-și puie cât mai multe obiective în față și să tindă spre ele în continuare.

Dacă ești bolnav – nu înseamnă că nu mai exiști! Nu e corect! Trebuie  să mergi înainte!

După ce am trecut prin această perioadă grea, realizez că cel mai important lucru pentru mine sunt familia, prietenii și rudele. Vreau să mă realizez, să întemeiez o familie frumoasă și să am un job stabil. Eu vreau să trăiesc!

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: