CAB STREAM MOLDOVA in Anenii Noi: Local NGO meeting


EN
La data de 21 decembrie 2018, echipa SMIT a efectuat o vizită în raionul Anenii Noi, s. Roşcani, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii AFI Anenii Noi, Centrului de Integrare şi Asistenţă Socială, medicina primară şi reprezenţii comunităţii locale. În cadrul sedinţei s-a discutat despre studiul clinic STREAM care se află în etapa de implementare în Republica Moldova.  Actualmente, STREAM se află la a doua etapă a desfăşurării studiului în 10 ţări ale lumii. Republica Moldova este parte a studiului începând cu anul 2017. În cadrul Studiului sunt comparate 4 regimuri de tratament al Tuberculozei MDR, cu scopul de a stabili cel mai eficient şi tolerat regim. STREAM este un studiu clinic deschis, randomizat şi multicentric (internaţional). Etapa 1 a studiului STREAM a arătat rezultate cu o diferenţă dintre rata succesului regimul convenţional şi cele alternative cercetate în cadrul studiului de 2,5 % în favoarea schemei de tratament convenţionale.

Cu toate acestea I.D. Rusen, liderul Uniunii pentru studiul STREAM, a declarat: „Regimul de noua luni s-a prezentat, de asemenea, sau chiar mai bine decat se aştepta, avand in vedere standardele riguroase ale studiului clinic, dar regimul de 20-24 luni a facut mult mai bine decat rezultatele raportate de rutină din setările programului.”

Această prezentare necesită JavaScript.

stream moldova

CAB STREAM MOLDOVA in Anenii Noi: Local NGO meeting

On December 21, 2018, the SMIT team paid a visit to the Anenii Noi rayon, Roscani village, to hold a round table with the representatives of AFI Anenii Noi, the Center for Integration and Social Assistance, primary health care and local community representatives. During the meeting Oxana Rucşineanu had a speech about STREAM clinical trial and community engagement as an ethical requirement for a transparent trial. Currently STREAM is in its second stage of implementation in 10 countries. The Republic of Moldova is part of the study since 2017. The study compares 4 treatment regimes of MDR TB in order to find the most effective and tolerated regimen. STREAM is an open, randomized and multicenter (international) clinical trial. Stage 1 of the STREAM clinical trial showed results with a difference between the success rate of the conventional and alternative regimen of 2.5% in favor of the conventional treatment regimen.

However, I.D. Rusen, Union lead for the STREAM trial said: “The nine-month regimen did as well or even better than expected given the rigorous standards of the clinical trial, but the 20-24 month regimen did much better than routinely reported outcomes from programme settings.”

“The trial setting meant that more patients completed treatment on the 20-24 month regimen than we know is often the case in most real life settings. In routine programmes unable to achieve the high STREAM retention rates, the nine-month regimen may actually perform better in comparison to the 20-24 month regimen.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: